Politicienii si revolutia din 1989
Cine a tras in noi 16-22? Cine a tras in noi dupa 22? au fost intrebari des auzite pe la mitingurile din 1990, si care ne preocupa si astazi.
Simtamintul ca politicienii care preluasera puterea in 22 decembrie 1989 au ceva de ascuns referitor la aceste subiecte era generat de doua realitati:
- Prezenta in noile structuri de putere a unor persoane despre care existau informatii ca fusesera implicati in reprimarea revolutiei (de pilda, generalul Mihai Chitac, numit ministru de interne, sau generalul Victor Stanculescu, numit ministru al economiei, ulterior ministru al apararii).
- Disparitia teroristilor, despre care initial se afirmase ca reprezinta o armata numeroasa, bine inzestrata.
Dintre politicienii care au dat amanunte despre teroristi amintim:
- Ion Iliescu spunea la TVR in 23 decembrie ca teroristii "trag din orice pozitie".
- Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie lansa la Comitetul Central zvonul ca este minata cladirea. Ulterior domnia sa va explica ca a lansat acest zvon pentru a indeparta "marii comunisti" care ar fi stat in camera respectiva a Comitetului Central (vezi "Romanul" din 8-14 martie 1993).
- Cazimir Ionescu spunea in 22 decembrie la TVR: "O coloana blindata motorizata se indreapta spre Pitesti pentru a ocupa punctul atomic, rafinaria, rezervoarele de cianura, barajul de la Curtea de Arges! Odata cu caderea acestor puncte, orasul Pitesti poate sa dispara complet de pe harta tarii!".
Pe linga politicieni, intretinerea isteriei cu teroristii a fost realizata de lucratori ai TVR, precum Teodor Brates sau de militari precum Cico Dumitrescu.
Dupa mitingul din 12 ianuarie 1990 problema "cine au fost teroristii?" ameninta sa ajunga in centrul atentiei opiniei publice. Silviu Brucan, in "Adevarul" din 16 ianuarie 1990 ofera insa o explicatie opiniei publice: teroristii au fost oamenii lui Iulian Vlad.
Poporului i s-a oferit un raspuns, plauzibil pentru majoritate. Iulian Vlad era arestat, va fi chiar osindit mai tirziu, dar problema teroristilor nu figureaza printre motivele condamnarii sale.
La presiunea manifestatiilor de strada si a Comitetului de Actiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.) guvernul accepta infiintarea unei Comisii Guvernamentale de Ancheta a evenimentelor din decembrie 1989. Comisia a functionat doar pentru orasul Timisoara, doar aici presiunea opiniei publice fiind suficient de mare pentru a determina guvernul sa cedeze. Prin infiintarea respectivei Comisii, puterea FSN-ista contracara acuzatiile de ascundere a adevarului despre revolutie, care se faceau auzite.
Conflictele interetnice din martie 1990 de la Tirgu Mures vor abate un timp atentia opiniei publice de la problemele revolutiei. Este de remarcat ca multi dintre politicienii care s-au afirmat in urma acestui conflict, prin eforturile lor de aparare a patriei in fata primejdiei unguresti, s-au aratat ulterior si sustinatori ai amnistierii vinovatilor din decembrie 1989.
Manifestatia din Piata Universitatii va readuce in atentie problema revolutiei. Partidele istorice, aflate in opozitie, isi declara formal sprijinul fata de revendicarile celor din Piata. Acest sprijin nu merge insa atit de departe incit sa sustina, in CPUN, o cerere de destituire a ministrului de interne (chiar daca manifestantii, informati asupra rolului jucat de acesta la Timisoara, aveau lozinca "jos Chitac si ras in cap!") sau sa depuna interpelari, in acelasi CPUN, in legatura cu problema teroristilor ("unde-s teroristii? i-ati facut ministri!" se striga in Piata).
Confruntarea televizata a candidatilor la presedintie Ion Iliescu, Ion Ratiu si Radu Campeanu a aratat ca, pentru candidatii opozitiei, nu exista o problema a adevarului din decembrie 1989. Ratiu si Campeanu, cei doi candidati care se presupune ca reprezentau acea parte din electorat care se plingea ca revolutia a fost furata, n-au pus nici o intrebare incomoda pe acest subiect presedintelui Ion Iliescu.
Mai mult, in contextul discutiei despre punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (interzicerea ocuparii de functii politice a fostilor nomenclaturisti comunisti) a existat un moment in care "echidistantul" moderator Emanuel Valeriu a pus intrebarea: generalul Vasile Milea a fost nomenclaturist, totusi e un erou al revolutiei. Nu este deci o nedreptate condamnarea in bloc a nomenclaturistilor?
Exemplul acesta, cu generalul Milea "nomenclaturist, dar totusi erou", cred ca a avut efect in fata milioanelor de telespectatori. Cei doi pretinsi sustinatori ai punctului 8 al Proclamatiei timisorene, domnii Ratiu si Campeanu, nu au pus la indoiala statutul de erou al generalului Milea, desi acesta a dat ordin sa se traga in demonstranti, fiindu-i mai potrivit calificativul de criminal decit cel de erou.
Dupa alegerile din mai 1990 puterea FSN-ista, legitimata prin votul popular, renunta la aparente. Miscarea din Piata Universitatii, loc unde se puneau intrebari incomode, este desfiintata. Deasemeni este desfiintata, fara explicatii, Comisia Guvernamentala de Ancheta a evenimentelor din 1989, cit si C.A.D.A. Ciudat este ca nu s-a gasit nici un membru al Parlamentului care sa protesteze fata de desfiintarea Comisiei Guvernamentale de Ancheta. Daca din partea FSN, partidul de guvernamint responsabil de hotarirea respectiva, lucrul este explicabil, total inexplicabila este lipsa de reactie a parlamentarilor opozitiei.
In ciuda indiferentei parlamentarilor, presa si opinia publica continua sa manifeste interes fata de problemele revolutiei. FSN este acuzat tot mai insistent ca ar fi inscenat o falsa lupta antiterorista.
O replica la aceste acuzatii este publicata in oficiosul FSN "Azi" din 17 iulie 1990. In articolul "Industria scenariilor" iscalit de Tudor Balteanu, se afirma ca in 22 decembrie 1989 la Timisoara s-a deschis focul de la ora 15,45 "inainte ca FSN sa apara". Aceasta dovedeste falsitatea teoriilor care acuza FSN de complicitate cu teroristii, explica ziarul "Azi". Faptul este neadevarat: in 22 decembrie la Timisoara s-a deschis focul mult mai tirziu, dupa aparitia FSN. Dar acest lucru il stiu doar timisorenii. Covirsitoarea majoritate a romanilor pot ramine convinsi de trainicia alibiului FSN, mai ales ca opozitia este mai preocupata de problemele globale ale societatii (jos comunismul, integrarea in Europa, ritmul reformei) decit de contracararea punctuala a propagandei FSN.
Necesitatea explicarii problemei teroristilor devine totusi evidenta pentru partidul de guvernamint. In articolul "Un front credibil" semnat de Valentin Muresan in ziarul "Azi" din 2 august 1990 se cere, printre altele, formularea unui punct de vedere oficial al FSN despre acest subiect. "Trebuie sa ne fie clar ca pe acest teren opozitia este in avans si cronicizarea acestei ramineri in urma poate deveni nerecuperabila" scrie Valentin Muresan.
Silviu Brucan este cel care incearca din nou sa potoleasca opinia publica. In ziarul "Adevarul" din 23 august 1990 el enumera unitatile militare ale securitatii conduse de Nicolae Andruta Ceausescu, colonel Ardeleanu, general Neagoe si colonel Goran, plus vreo 30 de arabi, ca fiind teroristii. Dupa scurt timp insa, afirmatiile lui Brucan vor fi dezmintite de insusi Ion Iliescu, in "Adevarul" din 28 august 1990: "nu m-as incumeta sa fac afirmatii cu atita siguranta despre lucruri care mai necesita numeroase clarificari".
Fara a exista inca o initiativa oficiala in plan politic, FSN pregateste terenul pentru o viitoare amnistie. Ziarul "Azi" din 30 august 1990 publica articolul "Procesul lui Filip Teodorescu si neorevizionismul maghiar" de I. Baicu. Aici se afirma ca responsabilitatea crimelor savirsite in decembrie 1989 revine nu regimului Ceausescu ci "celor citeva mii de agenti infiltrati de Budapesta (si de Moscova)". Articolul justifica si deschiderea focului impotriva demonstrantilor: "In fata vandalilor care au provocat pagube de milioane de lei si au palmuit obrazul armatei aflate sub juramint si sub drapel, orice militar din orice tara a lumii ar fi tras".
Ziarul "Armata poporului", oficios al M.Ap.N. incepe si el o campanie de justificare a crimelor din decembrie 1989. I se alatura saptaminalul "Romania Mare" a lui Corneliu Vadim Tudor, care, la vremea aceea, nu intrase inca in politica. Articolele lui Vadim Tudor provoaca chiar o demonstratie, cu mii de participanti, la Timisoara, impotriva falsificarii istoriei revolutiei.
Presedintele Ion Iliescu va adopta o pozitie agnostica legata de problemele revolutiei: opinia publica trebuie sa se obisnuiasca ca aceste probleme sint sortite sa ramina o enigma, precum a ramas o enigma asasinarea lui presedintelui american Kenedy. Comparatia este totusi fortata: in cazul Kenedy avem un mort, la revolutie au fost peste 1000 de morti. Daca se poate intelege ca un asasinat sa ramina o enigma (totusi, in cazul Kenedy justitia americana a gasit un vinovat), 1000 de asasinate nu pot ramine o enigma intr-un stat in care functioneaza un minim de sistem judiciar.
In cadrul Asociatiei "17 Decembrie" Timisoara a ranitilor si familiilor indoliate din revolutie, se infiinteaza, din februarie 1991, Comisia pentru Adevar si Dreptate, a carei scop era de a contracara falsificarea istoriei revolutiei si incercarile de legitimizare a reprimarii revolutiei. Printre primele actiuni ale acestei Comisii este cererea de destituire a ministrului apararii nationale Victor Stanculescu. Motivul acestei cereri este interviul dat de ministru in ziarul "Romania Libera" din 18 aprilie 1991, in care acesta tagaduia faptul ca, in timpul revolutiei, armata ar fi tras in popor. Comisia pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie, considerind ca "minciuna este incompatibila cu rangul de ministru" cere, prin ziarul "Renasterea Banateana" din 23 aprilie 1991, sprijinul parlamentarilor de Timis pentru destituirea ministrului apararii nationale. Nici un parlamentar n-a reactionat la aceasta cerere. Parlamentarii n-au fost contactati direct, fiind posibil sa nu fi citit ziarul cu cererea Asociatiei 17 Decembrie. Victor Stanculescu isi va nuanta pozitia ulterior, acceptind la procesul Timisoara, unde a fost chemat ca martor, faptul ca armata a tras, dar "numai in legitima aparare" (Asociatia 17 Decembrie va depune plingere penala, pentru marturie mincinoasa, impotriva lui Stanculescu, fara rezultat insa). Trebuie amintit ca tragerea la raspundere penala a ministrului Stanculescu fusese ceruta de Comisia Guvernamentala de Ancheta in 1990, pentru rolul jucat de acesta la Timisoara, in perioada 16-20 decembrie 1989. Referatele Comisiei Guvernamentale au ajuns sa fie publicate in presa, dar n-au stirnit reactii printre politicieni. Nici un partid politic nu s-a aratat deranjat de faptul ca in Guvern exista un ministru acuzat de crime.
Campania in favoarea amnistierii celor vinovati de crimele din timpul revolutiei va primi sprijinul fatis al unor parlamentari. In revista "Totusi iubirea" nr. 25 / 1991 este publicata o petitie in favoarea amnistiei, iscalita de 23 de parlamentari, dintre care pomenim pe: Gelu Voican, Romulus Vulpescu, Constantin Ivanovici (FSN), Ioan Gavra, Adrian Motiu (PUNR), Victor Surdu (PDAR), dar si Cezar Buda (PNL).
Infiintarea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989", la propunerea senatorului Sergiu Nicolaescu, a avut chiar de la inceput, dupa parerea mea, scopul sa oficializeze justificarile celor care au reprimat revolutia si sa ofere cadrul necesar unei propuneri de amnistie.
Dupa publicarea primelor rezultate ale "cercetarilor" senatorului Nicolaescu, Asociatia 17 Decembrie a denuntat, prin presa, falsurile cuprinse in acesta ("Renasterea Banateana" din 02.06.1992; "Nu" din 10.06.1992; "Expres" din 07.07.1992; radio Timisoara). Cu scopul justificarii reprimarii revolutiei, raportul senatorului Nicolaescu exagereaza pagubele materiale produse in timpul revolutiei din Timisoara (5 miliarde lei, e scris in raport), sugereaza punerea la cale din afara Timisorii a evenimentelor (peste 100 de arestati dintre revolutionarii din Timisoara ar fi venit din Tirgu Mures) si nascoceste militari ucisi in noaptea de 21/22 decembrie (respectivii fiind omoriti in 22 decembrie, dupa inceperea luptei cu "teroristii"). Sergiu Nicolaescu isi ia precautii pentru a nu putea fi acuzat direct de minciuna: pentru valoarea pagubelor materiale e citata declaratia fostului membru C.P.Ex. Paul Niculescu Mizil, iar pentru informatia despre arestatii din Tirgu Mures e citata o declaratie a lui Ilie Ceausescu. Afirmatiile respective sint prezentate in raport lasindu-se impresia ca ar fi adevarate, desi exista dovezi clare ca sint false. Sergiu Nicolaescu, de altfel, nu va veni niciodata in Timisoara pentru a stringe marturii de la revolutionari, desi va scrie 5 carti despre revolutie.
O alta stratagema folosita de Sergiu Nicolaescu este de a prezenta in calitate de eroi nationali persoane despre care admite de altfel ca ar fi dat ordin sa se traga in populatia rasculata, cum este cazul generalului Milea. Acesta este un prim pas pentru pregatirea propunerii de amnistiere a criminalilor din decembrie 1989 (cum sa condamnam niste eroi nationali?).
Pe linga contestarea in presa a raportului Nicolaescu, Asociatia 17 Decembrie a incercat o contestare a acestuia pe cale parlamentara. Am luat legatura cu unicul (pe vremea aceea) senator de Timis din opozitie, Mihai Ruva (PNL), cerindu-i sa prezinte in Senat obiectiile pe care Asociatia 17 Decembrie le are fata de raportul Nicolaescu. Senatorul Ruva a fagaduit ca va face acest lucru, dar numai cind problema comisiei "Decembrie 1989" va fi pe ordinea de zi a Senatului. I-am replicat ca acest lucru s-ar putea sa nu se intimple niciodata. Domnul senator a spus ca in acest caz nu are ce face. Staruinta mea a sfirsit prin a-l enerva pe domnul senator. De mentionat ca la vremea respectiva, Sergiu Nicolaescu abandonase FSN si se inscrisese in grupul parlamentar PNL. Pina la alegerile din septembrie 1992, problema comisiei "Decembrie 1989" nu a ajuns pe ordinea de zi, dl Ruva neavind posibilitatea de a-si tine fagaduiala.
Deasemeni, s-a trimis o scrisoare senatorului revolutionar Dan Iosif (FSN) cu rugamintea de a fi instiintata comisia de disciplina a Senatului despre dezinformarile din raportul Sergiu Nicolaescu. Fara rezultat.
Dupa alegerile din septembrie 1992, Asociatia 17 Decembrie a luat legatura cu PNTCD, prin senatorul Tanase Tavala, si cu PAC, prin deputatul Vasile Popovici, cerind sa fie contestat in parlament raportul lui Sergiu Nicolaescu.
In Senat, raportul Comisiei "Decembrie 1989" a ajuns in sfirsit pe ordinea de zi. Sergiu Nicolaescu a fost contestat cu acel prilej de catre Ion Coja (PDAR, Vatra Romaneasca), persoana cu care Comisia pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie tinuse legatura, fara insa a-i pretinde explicit o contestare a raportului Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989". In sprijinul lui Sergiu Nicolaescu a sarit Corneliu Coposu, presedintele PNTCD.
La Camera Deputatilor, Vasile Popovici a avut o interventie prin care l-a acuzat pe Sergiu Nicolaescu ca ascunde adevarul despre revolutie. Din pacate, domnul Popovici nu a indicat concret care sint neadevarurile din raportul lui Sergiu Nicolaescu. Opinia publica a putut astfel ramine cu impresia ca interventia lui Vasile Popovici este pur propagandistica.
Subiectul "adevarul despre revolutie" a fost si o tema a campaniei electorale din 1992. Candidatul opozitiei, Emil Constantinescu, nu a izbutit sa fie convingator, piezind la scor alegerile. Dupa acele alegeri, la o emisiune radiodifuzata, i-am pus proaspatului infrint Emil Constantinescu intrebarea: de ce in rastimpul campaniei electorale nu s-a referit la Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei, desfiintat abuziv cu sprijinul adversarului sau electoral. Raspunsul domnului Emil Constantinescu a fost: a discutat cu ministrul apararii Nicolae Spiroiu, si s-a convins ca acesta este un adept al reformei in armata si al integrarii noastre in NATO. Raspunsul nu avea legatura cu intrebarea, dar aceasta este o caracteristica des intilnita la raspunsurile pe care politicienii le dau la intrebarile cetatenilor. Daca domnul Constantinescu ar fi fost intrebat despre programul Conventiei Democratice in problema cresterii iepurilor de casa, probabil tot despre integrarea in NATO ar fi raspuns.
Existind o Comisie a Senatului care se ocupa de "aflarea adevarului despre revolutie", influentarea activitatii acestei Comisii a devenit problema prioritara pentru Asociatia 17 Decembrie, in relatiile acesteia cu politicienii. In martie 1993 a fost trimisa acestei Comisii o adresa prin care Asociatia 17 Decembrie cerea respingerea, de catre Comisia Senatoriala "Decembrie 1989", a teoriei legitimitatii reprimarii revolutiei (teorie raspindita prin unele ziare, inclusiv oficiosul M.Ap.N.), cit si dezmintirea afirmatiilor false din rapoartele precedente ale lui Sergiu Nicolaescu. Se amintea in finalul adresei ca lipsa unui raspuns satisfacator face "indoielnica" colaborarea viitoare dintre Asociatia 17 Decembrie si Comisia Senatoriala "Decembrie 1989". Cum Comisia Senatoriala "Decembrie 1989" nu a avut nici o reactie, in 19 noiembrie 1993 Asociatia 17 Decembrie revine cu un comunicat in care "atrage atentia" ca refuzul Comisiei Senatoriale de a raspunde pozitiv cererilor asociatiei va duce la refuzul membrilor asociatiei de a depune marturii in fata Comisiei Senatoriale. In 9 decembrie 1993 apare in ziarul "Timisoara" explicarea motivelor care vor face membrii Asociatiei 17 Decembrie sa refuze depunerea de marturii pentru Comisia Senatoriala, iar pina in 18 decembrie 1993 alte 3 asociatii revolutionare timisorene adera la punctul de vedere al Asociatiei 17 Decembrie.
Un singur politician a reactionat la boicotul declarat de asociatiile de revolutionari din Timisoara: este vorba de Laszlo Tokes care a refuzat si el sa se prezinte in fata Comisiei Senatoriale. De remarcat ca multe mijloace de informare in masa care au neglijat boicotarea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" de catre revolutionarii timisoreni, au comentat cu accente negative boicotarea Comisiei de catre Laszlo Tokes. Trebuie precizat ca Laszlo Tokes nu a refuzat de capul lui sa depuna marturie la Comisia Senatoriala. El nu a facut decit sa adere la un boicot initiat de Asociatia 17 Decembrie.
La conducerea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" ajunsese secretarul general al PNTCD Valentin Gabrielescu. SI acesta a ignorat cererile asociatiilor de revolutionari timisorene. Abia la sfirsitul lui martie 1994 trei dintre membri comisiei s-au deplasat la Timisoara (inclusiv Valentin Gabrielescu). De remarcat ca cei doi membri ai Comisiei care si-au creat in opinia publica imaginea de specialisti ai istoriei revolutiei, publicind carti cu "senzationale dezvaluiri" despre acest subiect, anume Sergiu Nicolaescu (PDSR) si Serban Sandulescu (PNTCD), n-au binevoit sa se deplaseze la Timisoara. In opinia lor, ca si a majoritatii membrilor Comisiei "Decembrie 1989", revolutionarii timisoreni sint martori de categoria a doua, care nu merita atita atentie precum fostii nomenclaturisti comunisti (audiati de plenul Comisiei).
Conform hotaririi anterioare, conducerea Asociatiei 17 Decembrie a refuzat depunerea de marturii in fata Comisiei, dar a avut loc un dialog cu presedintele acesteia, in care s-au reamintit, fara succes, revendicarile precedente ale Asociatiei.
Relevant pentru modul de lucru al Comisiei Senatoriale este lista martorilor audiati de aceasta, prezentata in cartea senatorului Serban Sandulescu "Decembrie 89 - Lovitura de stat a confiscat revolutia romana". In aceasta lista, cu 202 pozitii, apar 13 pozitii de martori care au legatura cu evenimentele din Timisoara. Dintre acestea, 12 pozitii se refera la persoane care au avut sarcina sa reprime revolutia, si numai una, intitulata "audiati judetul Timis" se refera la revolutionari timisoreni. De remarcat anonimatul in care sint invaluiti revolutionarii timisoreni audiati, o exceptie pentru lista domnului Sandulescu, unde in covirsitoarea majoritate a cazurilor martorii sint prezentati cu nume, prenume, ocupatie inainte de 1989 si rolul jucat in revolutie. Se poate explica asta fie prin lipsa de importanta a marturiilor revolutionarilor timisoreni audiati, care, spre deosebire de covirsitoarea majoritate a martorilor Comisiei Senatoriale, nu merita pomeniti cu nume si prenume, fie prin boicotul la care Comisia a fost supusa de revolutionari. Atentionarea pe care Asociatia 17 Decembrie o facea in comunicatul din 19 noiembrie 1993, cum ca, prin Comisia Senatoriala, se incearca scrierea istoriei revolutiei "pe baza marturiilor persoanelor care s-au aflat de partea ceausista a baricadei", pare indreptatita.
Un alt eveniment petrecut in martie 1994 a aratat indepartarea de idealurile revolutiei a politicienilor romani: moartea generalului Stefan Guse, unul din principalii calai ai Timisoarei. Atit in Senat, cit si in Camera Deputatilor, acest eveniment a determinat tinerea unui moment de reculegere, de parca generalul Guse ar fi fost un erou national. Propunerea de a se tine un moment de reculegere a venit, in Senat, de la Sergiu Nicolaescu (PDSR), iar in Camera Deputatilor, de la Anghel Stanciu (PRM). Este uluitor consensul de care s-a bucurat aceasta propunere din partea parlamentarilor tuturor partidelor. In Camera Deputatilor, conform Monitorului Oficial, a existat totusi un deputat (nenominalizat) care a parasit sala in respectivul moment.
Printre politicienii care au facut declaratii elogioase despre Stefan Guse se numara si presedintele Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989", Valentin Gabrielescu (vezi "Timisoara" din 5 aprilie 1994).
Asociatia 17 Decembrie a incercat sa faca cunoscut in parlament faptul ca, din punctul de vedere al Asociatiei, generalul Guse n-a fost un erou ci un criminal. Am luat legatura cu senatorul Tanase Tavala (PNTCD) si cu deputatul Teodor Vintilescu (PNLCD) cu rugamintea de a prezenta in parlament un comunicat al asociatiei in care se protesta fata de cultul personalitatii generalului Guse. Fara rezultat. De precizat ca, urmare a refuzului de a prezenta in parlament punctul de vedere al Asociatiei 17 Decembrie, senatorul Tanase Tavala a primit titlul de "persona non-grata" a Asociatiei 17 Decembrie.
Activitatea Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" s-a sfirsit in decembrie 1994, prin audierea presedintelui Ion Iliescu. Audierea, desfasurata sub conducerea secretarului general al PNTCD Valentin Gabrielescu, a fost un triumf pentru Ion Iliescu, care s-a si grabit sa publice stenograma acesteia in cartea "Revolutia traita". Intrebarile incomode, dar lamuritoare, pe care opinia publica se astepta sa fie puse presedintelui Iliescu, au lipsit. In schimb n-a lipsit propunerea initiatorului Comisiei, senatorul Sergiu Nicolaescu, de a se da o amnistie pentru faptele criminale din decembrie 1989, fiindca "numai asa vom putea afla adevarul". Televiziunea a prezentat respectiva propunere ca o concluzie a activitatii Comisiei, desi aceasta era doar o propunere a unuia dintre membri.
Asociatia 17 Decembrie a incercat deasemeni sa determine destituirea unor demnitari care falsificau istoria revolutiei. Pe linga cazul deja amintit al ministrului Victor Stanculescu (care va fi indepartat doar in urma actiunii din septembrie 1991 a minerilor condusi de Miron Cozma), s-a cerut destituirea ministrului apararii nationale Niculae Spiroiu (conferinta de presa in decembrie 1992), sefului SRI Virgil Magureanu (conferinta de presa august 1994), ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu (autorul acestor rinduri a cerut-o prin presa inca din noiembrie 1997, dar hotarire a Asociatiei 17 Decembrie in acest sens s-a luat doar la adunarea generala din 27 februarie 1999). Impotriva lui Constantin Dudu Ionescu s-a pronuntat si Asociatia "Memorialul Revolutiei", in februarie 1998.
De fiecare data cind s-a cerut destituirea vreunui demnitar s-au precizat, concret, motivele cererii (citat din declaratii facute de acesta sau, in cazul lui Magureanu, din raportul SRI).
Se poate constata esecul complet de a determina vreo inlocuire a vreunui demnitar pe baza faptului ca acesta spune neadevaruri despre revolutie sau incearca musamalizarea crimelor de atunci.
O mentiune speciala merita cazul lui Virgil Magureanu, fostul director SRI. Cererea din 1994 de destituire a acestuia nu a fost sprijinita de nici un parlamentar. Totusi, acesta era des criticat in presa favorabila CDR, iar motivul lipsei unei cereri de destituire a acestuia din partea vreunui parlamentar CDR era considerat inutilitatea unui asemenea demers in conditiile in care "neo-cripto-comunistii" au majoritatea parlamentara. Dupa venirea la putere a CDR (1996), presa favorabila acestei formatiuni politice si-a schimbat atitudinea, Virgil Magureanu fiind laudat pentru atitudinea sa "reformista". In decembrie 1996, la simpozionul despre revolutie organizat de Fundatia Academia Civica, am "blestemat" pe sustinatorii lui Magureanu. Ulterior, prin revista "22", in ianuarie-februarie 1997 a inceput o discutie pro si contra Magureanu. In aprilie 1997 Virgil Magureanu a demisionat. A demisiona nu e acelasi lucru cu a fi destituit. Nu e exclus insa ca articolele de presa anti-Magureanu care au urmat simpozionului organizat de Fundatia Academia Civica sa fi avut o contributie la acea demisie, ceea ce ar dovedi ca asemenea simpozioane nu sint complet ineficiente.
Dupa 1996 s-a putut observa redeschiderea de catre Parchetul Militar, a unor dosare ale revolutiei. Condamnarea (inca provizorie) a generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac, a determinat energice luari de pozitie in favoarea decretarii unei amnistii din partea unor sefi de partide precum Ion Iliescu (PDSR) sau Petre Roman (PD), cit si din partea unor membri ai guvernului, precum Victor Babiuc (PD) sau Constantin Dudu Ionescu (PNTCD). Au existat si politicieni care au declarat inoportune cererile de amnistie, precum Remus Opris (PNTCD). Tinind seama ca dintre membri guvernului au existat persoane care au criticat hotarirea justitiei, dar nimeni care sa declare limpede in favoarea acesteia, putem aprecia hotarirea de condamnare a generalilor Stanculescu si Chitac drept un act antiguvernamental. Din fericire, exista in Romania o separatie a puterilor in stat.
In concluzie, clasa politica nu considera tragerea la raspundere a criminalilor din decembrie 1989 o prioritate. Exemplul care s-ar crea, prin pedepsirea unor persoane care au avut functii importante, nu incinta pe politicieni, de aici si insistentele cereri de "reconciliere nationala".
Independent de vointa politicienilor, pedepsirea crimelor din decembrie 1989 ramine o problema a instaurarii unui adevarat stat de drept in Romania. Daca se accepta musamalizarea a 1000 de crime din decembrie 1989, sa nu ne miram daca, in viitor, tot in numele "reconcilierii nationale", vor fi musamalizate citeva mii de miliarde furate de la Bancorex, de pilda.
Bibliografie selectiva:
Ziare:
"Azi" (17 iulie 1990, 2 august 1990, 30 august 1990)
"Adevarul" (16 ianuarie 1990, 23 august 1990, 28 august 1990)
"Renasterea Banateana" (23 aprilie 1991, 2 iunie 1992, 18 decembrie 1993, 21 aprilie 1994)
"Timisoara" (23 martie 1993, 23 noiembrie 1993, 9 decembrie 1993, 5 aprilie 1994, 9 februarie 1998)
"22" (21 ianuarie 1997, 28 ianuarie 1997, 11 februarie 1997, 18 noiembrie 1997)
"Romanul" 8-14 martie 1993
"Ora" 25 februarie 1993
Rapoartele Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989" scrise de Sergiu Nicolaescu in "Adevarul" din 25 mai 1992 si "Strict Secret" din 17 martie 1992
Carti:
"Revolutia Romana in direct", volum editat de Televiziunea Romana in 1990, sub coordonarea lui Mihai Tatulici
Serban Sandulescu - "Decembrie 1989 - Lovitura de stat a confiscat revolutia romana", Editura Omega Press
Marius Mioc - "Revolutia din Timisoara si falsificatorii istoriei", Editura Sedona, Timisoara 1999